javra de parcare

de L

asumandu-mi riscul de a-mi pune in cap o mare parte a poporimii milostive, nu pot sa ma retin din a-mi manifesta repulsia pentru niste caini. ok, si eu sunt plina de iubire sufocanta pentru anumite specii, numai ca am un standard, nu ma umplu de afectiune la vederea oricarui caine homeless care umbla prin gunoaie. facand o analogie simpla, din moment ce nu ma milostivez la vederea unui om homeless, de ce m-as milostivi la vederea unui caine care nici macar nu e constient de propria existenta pe planeta pamant?

nu implic acum argumentele cliseu impotriva cainilor de pe strazi, de tipul „reprezinta un pericol pentru cetatean”. spun doar ca nu pot sa ma urc in masina din parcarea blocului, fara un kg de c#^%t de caine pe talpile tenisilor. nu e exclusiv vina cainelui homeless, ci si a javrei de parcare- cainele tip sobolan, maro, minuscul, cu latratura agasanta- plimbat prin parcare la fiecare ora 7 a diminetii, inhamat in niste hainute penibile, intrebat din 5 in 5 minute daca ii este sete/ foame/ frig sau daca vrea sa se usureze pe masina vecinului de la 6, compania perfecta pentru un fel de psihotic, ceea ce ma face sa ma intreb sincer care animal e mai dobitoc: javra de parcare sau stapanul?

Reclame