din epoca pietrei

de L

mi se pare tot mai inimaginabil ceea ce inseamna „a fi fanul cuiva” in acceptiunea unora. m-am gandit si eu, cu o totala lipsa de imaginatie, desigur caracteristica, ca a fi fanul unei persoane ar trebui perceput ca un soi de admiratie pentru munca aceluia, pe care se presupune ca fanul o urmareste periodic.

ca sa stim despre ce vorbim:

FAN, fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. [sursa]

nefiresti sunt apucaturile si manifestarile unora. cum imi mai cade in maini cate o revista de tipul bravo girl, cum aflu despre inca o fana bieberiana adolescenta care scrie disperata ca a intrat in depresie de cand justin bieber are prietena, ca nu se mai poate concentra, ca se gandeste mereu la el…. ok. aflu ca prietena numitului, saraca, e si ea blestemata, amenintata si batuta de fanele bieberiene tradate. youtube-ul, si el, e doldora de astfel de manifestari tipic telenovelistice.

sigur, cultul bieberian nu e decat un joculet cu balonase roz in comparatie cu, sa zicem, reactiile total demente de dupa moartea lui michael jackson, cand niste sinucideri in lant ale unor fani ahtiati si, fie vorba intre noi, deplin dezaxati, m-au facut sa-mi reamintesc de o veche idee de-a mea, eronata in totalitate, dar legitima, cum ca viata n-ar trebui sa fie pentru toti.

e chiar atat de ok ca un individ, oricat ar parea de genial, sa devina un cult fanatic, o obsesie, un idol, un tipar de copiat, un motiv pentru a renunta la o gandire individuala?

Reclame