fac post

de L

cand in sfarsit aveam un soi de usurare launtrica, un fel de zen spiritual, datorat de faptul ca au trecut vremurile in care ne puneam pe messenger statusuri cu orice actiune pe care o savarseam, astfel incat 300 de indivizi, dintre care 200 pe care nu-i cunosteam si alti 70 cu care nu vorbeam niciodata stiau tot ce se intampla in viata noastra secunda cu secunda, s-au inventat statusurile pe facebook.

sa ne intelegem, poate ca viorica e interesata de tot ceea ce faci tu in fiecare moment al existentei tale pe planeta pamant, poate ca intra pe pagina ta de facebook de 5 ori pe zi ca sa vada daca i-ai raspuns panaramei de florica la post, am prins ideea ca vrei sa demonstrezi tuturor ca ai o viata, multa popularitate si „tre’ sa tii fanii la curent”, insa restului de 7 miliarde si ceva de oameni din galaxia noastra nu ii tine de foame si nici macar nu-l intereseaza nici cand esti tu la buda, nici cand mananci pizza cu sunca sau macaroane cu sos si branza peste, nici cand bei cola, nici cand zici ca esti „pana jos dupa paine” sau „si eu p’afara”. daca nu stie toata lumea ca in weekend te duci la munte sau ca acum esti „la georgel acasa”, esti nimeni. de ce vrei tu atata atentie?

mai mult, n-am inteles niciodata statusurile de tipul „dnd!! nu deranjati orice ar fi!!”. daca esti atat de inabordabil de ocupat, de ce mai stai pe mess? sau altul isi pune statusuri ca „dnd…dorm!” si are idle de 6 ore, dar totusi el e pe mess. sensul?

incep sa abordez o gandire superficiala, dar cumva perfect justa, crezand ca existenta unui om nu poate fi ceva mai mult decat arata facebook-ul. m-am plictisit si eu de cate ori am auzit discutia: „ai vazut, ba, ce-a facut ala?”, „da, ba, am vazut pe facebook”.

ti-ai gasit un nou scop al existentei? altceva, ce stii sa faci?

 

n.a. cineva (care sper sa se simta) mi-a reprosat isteric ca scriu despre acelasi lucru. de maine rup pe retete culinare si sfaturi pentru relatii.

Reclame